“Copiii plătesc păcatele părinţilor”


Există o vorbă care spune cam aşa “Copiii plătesc păcatele părinţilor”.
Dar…eu una am o dilemă. Cum ar putea un suflet care decide să
călătorească în lume, indiferent de secol sau mileniu, să plătească
păcatele celor care au creat trupul de care se serveşte?
Eu una cred aşa: Biserica aduce nişte explicaţii pentru existenţa
omului, explicaţii care să-l facă pe om să creadă în divinitate. Sunt
mulţi cei îndoctrinaţi de Biserică, indiferent de ce religie aparţin.
Sunt mulţi cei care cred orbeşte în povaţele preoţilor, chiar dacă ele
nu au nicio logică, doar pentru că tot preoţii sunt cei care spun “Crede
şi nu cerceta”. Oare de ce, mă întreb din nou?
Înţeleg că existenţa umană şi rostul fiinţei umane pe pământ nu pot fi
definite clar şi că suntem efemeri. Dar nu înţeleg de ce să ni se ia
dreptul de a judeca şi de a ne pune întrebări? Dreptul de a ne găsi
propriile răspunsuri, bune sau rele, în care să credem (căci tot fiinţa
umană are nevoie să creadă în ceva)? De ce Biserica consideră păcat
faptul că unii dintre noi nu cred atât de orbeşte în Cele 10 porunci?
Din punctul meu de vedere, eu cred că fiecare fiinţă umană devine vie în
momentul în care unul din sufletele din Univers găseşte drumul către un
corp nou venit pe lume. Nu suntem vii fără suflete. De la fiinţă umană
la om…e cărare lungă şi depinde de creierul şi construcţia fiecăruia
în parte, de ce mecanisme avem în noi, cum ne funcţionează creierul şi
cât de dezvoltat este acesta, dar mai ales cât de mult este capabil să
evolueze de-a lungul vieţii corpului respectiv. Dar asta este o altă
discuţie.
Ca să revin, eu una nu consider că sintagma “Copiii plătesc păcatele
părinţilor” este justificată şi plauzibilă, din simplul motiv că
sufletul nu are nicio legătură cu familia din care provenim. Sufletul
este cel care alege un corp sau nu. Dacă unii copii mor este numai din
simplul motiv că sufletul respectiv nu găseşte util acel corp sau îşi dă
seama că a greşit când a ales locul, timpul şi corpul pentru a-şi
îndeplini scopurile, sau pur şi simplu atât a avut nevoie de corpul
respectiv. Iar dacă unii copii ies din burţile mamelor fără suflare,
este doar pentru că niciun suflet nu a găsit drumul către corpul
respectiv sau sufletele nu aveau nevoie de corpul acela, atunci şi în
acel loc. Sufletele sunt cele care aleg.
Fiecare suflet are obligaţii şi scopuri de atins înainte de a ajunge în
Rai. Fiecare suflet tinde spre mânturie.
Din cauza lor, noi nu găsim un rost pe lumea asta. Iar cei mai mulţi, nu
acceptăm că suntem exact ca nişte haine pe care le arunci când nu-ţi mai
trebuie şi atât. Noi oamenii, vrem să credem că suntem unici şi
importanţi. Din cauza asta nu suntem capabili să ne bucurăm de viaţă, să
fim fericiţi că putem vieţui şi că nu mai suntem un suflet care aleargă
fără scop prin Univers în căutarea mântuirii. Căci, fiecare dintre noi,
are amprenta sufletului care ne posedă. Da, toate organele ne ţin vii,
dar orice sentiment şi emoţie vin de la suflet.
Deci, omule, trăieşte frumos şi nu mai suferi atunci când cineva
părăseşte lumea asta. Sufletul lui/ei a mai bifat ceva în tabelul “Spre
Rai”. În curând o să o faci şi tu şi vei fi trist că ceilalţi te plâng
când tu te bucuri. 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s