Impas


1047921_491551487610881_592454826_o

Nu ne mai privim ca altă dată. Acum privirile acelea pline de dorinţă şi iubire s-au transformat în nostalgia vremurilor ce au trecut.

Nu ne mai zâmbim atât de des şi de uşor. Zâmbete de copii veseli şi iubitori. Zâmbete de oameni în devenire, prinşi unul în braţele altuia. Zâmbete atât de sincere şi atât de grăitoare.  Acum totul este crispare şi teamă…

Undeva ne-am împotmolit. Şi nu reuşim să o scoatem la capăt. Aşa impas ca acum nu am mai întâlnit nicicând!

Ştim amândoi că ne vrem acolo, de dimineaţa până la “Noapte bună”. Ştim amândoi că nu vrem altceva şi pe altcineva. Ce nu ştim este…cum trecem peste? Cum ne regăsim? Cum zâmbim fără inhibiţii şi cum să ne ascultăm unul pe altul, nu doar atunci când răbufnim prin ţipete? Cum regăseşti echilibrul atunci când îl pierzi?

Cred că asta e marea provocare a unei relaţii perfecte: să găseşti mereu echilibrul. Cine ar putea să te înveţe ce şi cum să faci să fie bine? Nu are cine. Tot ce înveţi, înveţi singur. Te loveşti, te răneşti, faci pe alţii să sufere şi apoi ştii cum să faci când ţi se mai întâmplă. Dar, rar se întâmplă să treci prin aceeaşi situaţie de două ori. Deci, ai învăţat degeaba!

Spune-mi, iubirea mea, sufletul meu pereche, cum mergem mai departe? Pentru că eu vreau să mergem mai departe…

Advertisements

2 thoughts on “Impas

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s