Poezie fără nume

15 Feb 2012 Leave a Comment

by marinelam in din popor Tags: bunica, bunicul, deces, semne

Plopi legănând la marginea ogrăzii,

vaci argintii în coada șurii;

bunica sprijinită-n par de poartă,

un fir de apă-nvolburată.

Din nori tot cerne ca nebunii,

o veveriță ronțăie alunii.

Un ghiocel se chinuie să iasă

din marea de zăpadă mult prea deasă;

cocoșul sună-același cucurigu’,

”Pe unde naiba-mi umblă omu’?”

 

Urme de talpă mâzgâlesc omătul

aburi grăbiți au asudat pometul;

”Neața mătușă, haida-n grabă,

ia-ți haina în schinare ș-o desagă;

bunicul îi căzut pi Dealu’ Morii

degrabă hai că-l despică condorii!”

 

”Of, maică, mi-a cântat mie cocoșul

și-n vis apa  trecut-a moșul

și semne multe-n zile s-adunară-

nu vrut-am eu să le dau samă…

Moșule-moș pe unde mi-i umblat-a?

Cine te-o doborât, unde ți-i viața?

Cui mă lăsa-i, omule dragă,

cu cin’ împart a mea desagă?”

În amintirea bunicilor mei, care s-au dus unul după altul. Dumnezeu să-i odihnească!