Poți să îndrăznești să te faci auzit?

Of!

07 Jan 2012 3 Comments

by marinelam in din popor Tags: acasa, dor de tara, eminescu, mama, mamaliga, Romania, tata, tom si jerry, trecut-au anii

Cineva a spus astăzi ”Abia aștept să merg la mama acasă, să mănânc mămăligă cu friptură!”….O singură propoziție care m-a întors 10 ani în timp. Un singur cuvânt care mi-a adus-o pe mama lângă mine, peste ani și mii de km…

Când eram acasă la mama uram zilele în care mă punea să fac maioneză. Stăteam câte două ore să frec nenorocitele alea de ouă cu lingura de lemn și din când în când să pun cu grijă ulei, ” dacă pui prea mult, se taie maioneză, mamă”. Îmi amorțea mâna de la atâta mestecat. Trebuia să am grijă să nu mestec în alt sens, ceea ce părea imposibil după jumătate de oră de trasat cercuri în pasta galbenă. ”Frecatul” maionezei m-a învățat să folosesc și mâna stângă, căci dacă făceam pauză nu era în avantajul meu. Salata beof trebuia  făcută tot de mine și cum munca cu gălbenușele de ou era enervantă și îndelungată, nu aveam chef să mă prindă noaptea în bucătărie( deși mă prindea mereu:)) ).  ”Lasă mamă, o să vezi cât o să te mai bucuri când o să mănânci”. Culmea, eu eram singura din familie care nu mânca delicatesa la care munceam ore întregi! Unde mai sunt vremile alea? De-aș putea acum să merg acasă să mânănc salată beof……

Duminica era o tradiție, pe vremea când ”acasă” însemna ceva iar ”familia” exista. Era o plăcere fantastică să mă trezesc. Casa era lună, căci în fiecare sâmbătă scoteam tot din casă, ștergeam praful, spălam podelele etc. Sâmbăta, la noi, se făcea curățenie generală, exact ca înainte de sărbătorile mari. După o zi de muncă crâncenă, seara picam secerată. Ei, duminica dimineața era minunată: totul lucea în casă, lenjeriile apretate te îmbiau să mai rămâi să lenevești, curtea ordonată frumos după o săptămână în care totul devenea alandala. Simțeam cu adevărat că am dormit bine și că ziua va fi minunată. Întotdeauna ne trezeau părinții și nu ceasul cu limbile lui de fier. ”Copii, mati!” sau ”Haide mami să mâncați, masa este pusă.” ; cele două propoziții ne-au încununat mereu cea de-a șaptea zi a săptămânii. ”Mati” era prescurtarea tatălui de la ”desene animate”….Și în fiecare duminică mama ne întâmpina cu mămăliguță și cu brânză cu smântână. ”Așa mâncare numai pe mesele boierilor găseai”, spunea tata.

Acele zile cu fratele, copil bălan cu ochi de safire….Iarba grasă și zumzetul albinelor. Garofițele mamei din grădină. Păpușile de porumb, roșii-galbene; zarva copiilor pe ”uliță” și…Mara. Cum s-au dus toate ” ca nori lungi pe șesuri / Și niciodată n-or să vie iară[...]”.

Of, fată nesăbuită, cine te-a pus să rostești acele cuvinte? Și mie îmi e dor de casă, de mamă și de țară. Nici nu știu care din cele trei îmi lipsește mai mult. Dar nu-mi urlu durerile și dorurile între granițele unde suntem prinși. Fată iresponsabilă, tu nu știi ce avalanșe ai produs în mine, în noi? Lucrurile astea nu se spun, decât atunci când ne adunăm noi, ”românii de peste hotare” și ne plângem amarul la un pahar de bere!

Te urăsc, copilă fărăr minte! Poate că mâine îmi va trece, dar astăzi te-aș inchide într-o carceră să vezi și tu cum e.

P.S. Proiectul continuă, CLICK.